Tendințele mondiale din industria uleiului de măsline: românii urmăresc trasabilitatea, calitatea, brandul monovarietal - SURSE SI RESURSE

Tendințele mondiale din industria uleiului de măsline: românii urmăresc trasabilitatea, calitatea, brandul monovarietal

Share

România continuă să se situeze sub media europeană în ceea ce privește consumul anual de ulei de măsline, însă apetitul pentru dieta mediteraneană și pentru alimente naturale a crescut semnificativ în ultimii ani.

Tendințele din zona de sănătate, sfaturile experților și vizibilitatea tot mai mare a conținutului gastronomic au transformat uleiul extravirgin dintr-un produs folosit ocazional într-unul prezent tot mai des în consumul zilnic, mai ales în mediul urban.

„În România, oamenii încep să caute gustul viu, uleiul care spune o poveste, nu doar un produs anonim de raft. Tot mai mulți consumatori vor să știe de unde vine uleiul, ce soi este, cum a fost făcut și în ce perioadă a fost recoltat”, a precizat David Filipas, antreprenor și somelier de ulei de măsline.

Datele din piață arată că vânzările de ulei extravirgin au înregistrat creșteri constante în 2023 și 2024, chiar dacă prețurile europene au urcat cu până la 50% într-un singur an. În România, majorarea medie a fost semnificativ mai moderată, în jur de 13% (potrivit Eurostat), fapt care a facilitat adoptarea mai rapidă a extravirginului comparativ cu alte piețe europene.

România se aliniază valului internațional, dar cu o nuanță proprie

David Filipas, unul dintre cei mai activi promotori ai culturii uleiului extravirgin în România, observă direct această schimbare de comportament.

„România face un salt interesant: de la extravirgin folosit doar de sărbători, la extravirgin folosit zilnic. Când oamenii înțeleg diferența dintre un ulei generic și un lot selectat, cu aromă, polifenoli și identitate, devin loiali. Este o piață încă mică, dar extraordinar de dinamică”, a adăugat David Filipaș.

Trecerea sa către producția de loturi proprii — selectate direct din ferme din Grecia și Spania — este parte din același fenomen de maturizare: consumatorii români vor să cumpere de la cineva care garantează calitatea cu propriul palat, nu din cifre anonime de import.

„România devine o piață interesantă pentru extravirgin. Creșterea vine din două direcții: transformarea consumului ocazional în consum recurent și migrarea către produse premium, cu poveste și trasabilitate. Este momentul în care un brand local poate avea un cuvânt de spus”, a afirmat la rândul său Cosmin Filipas.

În timp ce producătorii mediteraneeni se adaptează la un context climatic volatil, cererea globală pentru ulei extravirgin continuă să crească. România se aliniază acestui trend, iar antreprenorii locali care investesc în calitate, educație și loturi cu identitate pot deveni repere într-o piață aflată în plină transformare.

„Oamenii caută astăzi autenticitate. Vor să simtă gustul viu al uleiului, nu doar să bifeze un ingredient. Asta schimbă totul, de la modul în care producem până la modul în care îl prezentăm consumatorului”, spune Cosmin Filipas.

Consumul global de ulei de măsline se află pe un trend ascendent, după doi ani complicați pentru producători. Conform International Olive Council (IOC), consumul mondial din sezonul 2023/2024 a depășit 2,7 milioane tone, cu estimări ce urcă spre 3,06 milioane tone în 2024/2025 — o creștere de aproape 10%. În același timp, ponderea consumului din Uniunea Europeană scade treptat, în timp ce țările non-mediteraneene adoptă uleiul de măsline într-un ritm fără precedent.

Aceste mutații globale se reflectă direct și în România, unde consumul de ulei extravirgin rămâne încă redus per capita, dar crește constant, iar piața trece printr-un proces evident de premiumizare. Într-o piață dominată tradițional de uleiul de floarea-soarelui, tot mai mulți consumatori români încep să adopte extravirginul ca ingredient recurent, nu doar ocazional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


SURSE SI RESURSE
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.