Partslife România aniversează doi ani de la intrarea pe piața locală, consolidându-și rolul atât în preluarea responsabilitatii producatorilor și importatorilor (care pun pe piața din România ambalaje și produse ambalate în vederea realizarii obligațiilor legale de reciclare și valorificare – OIREP), dar și de promotor al educației ecologice în rândul tinerelor generații.
În toată această perioadă, compania a derulat activități de gestionare a deșeurilor de ambalaje pentru a atinge țintele de reciclare și pentru a oferi siguranță partenerilor.
Reducerea emisiilor de CO2 și economisirea resurselor naturale
De la apariția sa pe piața locală, acum doi ani, cel mai tânăr OIREP din România a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 cu 20.222 de tone, echivalentul a peste 1,445,475 km parcurși cu mașina, și a economisit 99,989,658 litri de benzină. De asemenea, compania a salvat 223,696 m³ de lemn, protejând resursele naturale.
Educație ecologică și implicare comunitară
Un pilon central al activității Partslife România este reprezentat de educația ecologică. În acest sens, printre cele mai dragi inițiative ale companiei se numără programul extracurricular de protecție a mediului și dezvoltare personală Ecoprovocarea, realizat în parteneriat cu Viitor Plus.
Programul este dedicat în principal elevilor și profesorilor și promovează ateliere interactive și competiții educative pe teme precum reciclarea, igienizarea și economia circulară. În fiecare an, peste 50.000 de persoane sunt implicate în acest program.
De-a lungul celor doi ani de la apariția sa, Partslife România a mai organizat în parteneriat cu autoritățile locale festivaluri de educație pentru mediu, tabere tematice și alte inițiative destinate copiilor, cu scopul de a promova importanța colectării selective și a unui stil de viață sustenabil.
Compania a desfășurat campanii media de conștientizare a reciclării și evenimente educaționale pentru a sublinia importanța unui stil de viață sustenabil în rândul tinerilor, dar și al dascălilor. Scopul este acela de a forma obiceiuri care să schimbe mentalități, astfel încât reciclarea și grija pentru mediu să devină un stil de viață.
„În doar doi ani Partslife România a reușit să se impună ca un actor de bază în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje și educației ecologice. Suntem cel mai tânăr OIREP și singurul cu rădăcini germane, lucru care ne oferă o bază solidă pentru o merge mai departe cu încredere și entuziasm. Nimic, însă, nu poate fi mai important decât o echipă de oameni pozitivi și cu o experiență care poate trece peste provocările inevitabile, pe care acest domeniu le întâlnește”, a precizat Angela Cercel, Managing Partner, Partslife România.
Partslife România a obținut certificarea Ecovadis, ceea ce reflectă încă o dată angajamentul companiei față de sustenabilitate. De asemenea, compania a implementat un sistem de raportare digitalizat și automatizat, asigurând eficiență și transparență în gestionarea datelor și o colaborare mult mai eficientă cu partenerii și furnizorii.
Rezultate semnificative în reciclarea deșeurilor
În această perioadă, Partslife România a devenit un partener important pentru companiile care își desfășoară activitatea pe piața locală, preluând responsabilitatea pentru peste 60.000 de tone de ambalaje. Din acestea, 40.000 de tone au fost deja reciclate, asigurând o rată de reciclare și valorificare de 65%. Acest lucru a fost realizat cu sprijinul a 60 de parteneri și 100 de furnizori de servicii de colectare și reciclare.
„Considerând experiența de peste 14 ani în gestionarea responsabilității producătorilor pentru orice tip de produs supus legislației și având posibilitatea organizării și gestionării Partslife încă din prima zi de obținere a licenței de operare, am știut să ne alegem furnizorii pentru atingerea obiectivelor de reciclare și valorificare, astfel încât să nu ajungem în situația nefericită de a fi penalizați în urma controalelor de mediu. Deșeurile din zona municipalităților le considerăm cele mai aproape de realitatea cantitativă, dar nu și calitativă. Contextul de piață încă ne permite să putem finanța mai multe cantități din municipal chiar dacă ele pot fi mai scumpe, însă certitudinea existenței deșeului este prioritară pentru noi”, a adăugat Nicoleta Lazăr, Managing Partner, Partslife România.
Planuri de viitor
În anii ce urmează, Partslife România va continua să își concentreze resursele pe conformarea cu reglementările legislative naționale și internaționale și atragerea de noi parteneri. De asemenea, un alt obiectiv important este extinderea activității pe noi segmente de piață, cum ar fi gestionarea altor tipuri de deșeuri și consultanță de mediu, contribuind astfel la un viitor sustenabil pentru generațiile care urmează.
„Ne propunem să ne extindem pe noi segmente de piață și să continuăm să ne implicăm în campanii de responsabilitate socială. Suntem dedicați protecției mediului și vom continua să colaborăm cu parteneri care împărtășesc aceleași valori. Muncim împreună pentru un viitor curat, pentru copiii noștri”, a conchis Angela Cercel.