Opereta, record de public în 2025: peste 40.000 de spectatori și finanțe în creștere - SURSE SI RESURSE

Opereta, record de public în 2025: peste 40.000 de spectatori și finanțe în creștere

Share

Peste 40.000 de spectatori au participat în 2025 la producțiile Teatrului NațioOpereta, record de public în 2025: peste 40.000 de spectatori și finanțe în creșterenal de Operetă și Musical „Ion Dacian”, unul din trei aflându-se la prima vizită în sala de pe bulevardul Octavian Goga nr. 1, arată datele interne ale instituției.

Aproape jumătate dintre spectatori au avut vârsta de până la 35 de ani, potrivit unui studiu intern realizat în lunile octombrie și noiembrie, pe durata celor patru evenimente ale Festivalului „Re:Strauss” și a patru reprezentații ale musicalului „Romeo și Julieta”. Publicul a acordat producțiilor o notă medie de 9,65. În total, cele 99 de spectacole din stagiunea de repertoriu au generat peste 32 de ore de aplauze și ovații la scenă deschisă.

Patru premiere. „Romeo și Julieta”, motorul stagiunii

Anul 2025 a marcat debutul unei noi viziuni instituționale și artistice. Pe 6 februarie, în contextul celebrării a 145 de ani de relații diplomatice între Franța și România, a avut loc premiera operei „Vocea umană” de Francis Poulenc, inspirată din textul lui Jean Cocteau. Producția a fost completată pe 19 iunie cu piesa „Frumosul indiferent”, într-un concept diptic inovator.

Cel mai amplu proiect al anului a fost revenirea, după zece ani, a musicalului „Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic, în regia lui Kerényi Miklós Gábor – KERO®. Premiera a avut loc pe 27 martie, iar spectacolul a fost programat într-un număr record de 32 de reprezentații până la finalul anului, devenind principala atracție a stagiunii.

Toamna a fost dedicată unei duble aniversări: 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss II (25 octombrie) și 75 de ani de la fondarea Teatrului de Stat de Operetă (7 noiembrie). Festivalul „Re:Strauss” a inclus cinci evenimente și a atins un grad de ocupare de 99,7%. În cadrul acestuia, pe 18 octombrie, a avut loc premiera spectacolului-concert „Sânge vienez”, în regia lui Rareș Zaharia.

Bilanț financiar fără precedent

Într-un context economic dificil, finanțarea publică a scăzut cu 29% față de anul anterior și cu 20% sub media subvențiilor din perioada 2016–2024. Cu toate acestea, instituția a obținut venituri proprii de peste 4 milioane lei, în creștere cu 56% comparativ cu anul precedent, și o eficiență a utilizării fondurilor publice de 12%. Prețul mediu al biletului a fost menținut la 87 de lei.

Cu o sală de 550 de locuri, Opereta s-a clasat în Top 3 al instituțiilor muzicale din România în 2025 în ceea ce privește veniturile proprii raportate la capacitatea sălii, cu 8.025 lei.

„Anul acesta am simțit, poate mai clar ca oricând, că publicul a revenit cu adevărat la Operetă. Într-un context plin de provocări, echipa teatrului a demonstrat că munca, pasiunea și talentul artistic pot aduc succesul. Ne bucură cifrele și energia publicului tânăr, care ne confirmă că drumul ales este cel bun. 2026 va fi un an al consolidării și al unor întâlniri importante cu publicul nostru”, a declarat Radu Petrovici, managerul instituției.

Perspective pentru 2026

Anul 2026 va marca 10 ani de la reînființarea Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (2016). Programul include premiera operetei „Silvia” de Emmerich Kálmán, programată în aprilie, în regia lui Kerényi Miklós Gábor – KERO®. Va urma un nou musical inspirat de albumul „Cantafabule” al trupei Phoenix, iar finalul anului este rezervat premierei amânate „Dance, Ballerina, Dance!”.

Sub conceptul #NouaOperetă, instituția își propune să continue tradiția, mizând pe inovație artistică și pe atragerea unui public divers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *