Între 8 și 10 noiembrie, între orele 12:00 – 18:00, la sediul Asociației Nevăzătorilor din România (str. Vatra Luminoasă nr. 106 bis), asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, invită publicul să exploreze expoziția tactilă „O lume (ne)văzută” și să descopere arta prin simțuri, printr-o călătorie cu ochii închiși, ghidată.
Inspirată de „Micul Prinț”, expoziția reface parcursul îndrăgitului personaj, fiind completată de diverse alte moduri de exprimare creativă: momente de desen, mișcare și muzică.
O călătorie terapeutică și incluzivă prin artă
„O lume (ne)văzută” aduce în prim-plan obiecte realizate în ateliere de art-terapie prin modelaj, de către persoane nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, elevi și profesori ai Liceului Tehnologic Special “Regina Elisabeta”, ateliere ce s-au desfășurat într-un cadru care îmbină arta și empatia pentru o lume mai incluzivă.
Fiecare lucrare este o poveste tăcută despre căutarea sensului și despre legăturile invizibile dintre noi. Parcursul expoziției va dura aprox. 15 minute și va fi individual. Accesul publicului este liber dar este recomandată rezervarea intervalului de timp dorit aici: https://forms.gle/Ljqq6Ky5aLZJgAY37
Un proiect internațional și echipa din spatele lui
Expoziția face parte din proiectul „CU OCHII MINȚII”, un proiect ce accesibilizează mediul artistic pentru persoanele nevăzătoare și care își propune să contribuie activ și artistic la destigmatizarea persoanelor cu dizabilități.
O echipă internațională de art-terapeuți, dans-terapeuți și muzicoterapeuți au colaborat pentru a crea o serie de ateliere de art-terapie, dans-terapie și muzicoterapie. Aceste ateliere s-au adresat persoanelor cu deficiențe de vedere, invitându-le la creație, dans și explorare muzicală.
Facilitatori
Oana Dorneanu – Art terapeut, facilitator al atelierelor de art-terapie pentru adolescenți, curator al expoziției.
Anca Ghearasămescu – Art terapeut Phronetik, facilitator al atelierelor de art terapie pentru profesori.
Loredana Larionescu, Sorina Petrescu, Alexandra Cucu, Ana Dumitrașcu – au facilitat atelierele de dans terapie pentru copii, tineri și profesori și au realizat o cercetare artistică, introducând o perspectivă holistică și inovatoare.
Alexandra Cucu – a coordonat integrarea experienței senzoriale prin mișcare în cadrul expoziției.
Angelica Baciu și Gabriel Victor Bâclea – au susținut atelierele de explorare muzicală.
Kathy Dymoke (TouchDown DANCE, Anglia), Angelica Postu, muzicoterapeut (Berlin) și Uwe Hermann, art-terapeut (Germania) – supervizori internaționali, au oferit suport și supervizare, asigurând aderența la cele mai bune practici în domeniile lor.
Oportunitatea de a explora arta
Atelierele s-au desfășurat în București, pentru elevii și profesorii instituțiilor partenere oferind persoanelor cu deficiențe de vedere oportunitatea de a explora arta dintr-o nouă perspectivă. Totodată, 14 studenți de la Universitatea București au participat la program, efectuând ore de practică și îmbogățindu-și astfel cunoștințele și experiența în domeniul terapiilor expresiv-creative.
Proiectul promovează incluziunea și acceptarea diversității, invitând publicul să exploreze lucrările în modul în care acestea au fost create, cu ochii închiși.
Spot video CU OCHII MINȚII: https://www.youtube.com/watch?v=UkTTg0Z53LU
(Descriere a imaginii asociate textului pentru persoanele nevăzătoare) Imaginea prezintă un afiș cu titlul „Cu Ochii Minții”. Textul principal este urmat de o frază scrisă cu caractere mai mici: „Limpede nu vezi decât cu inima”, un citat faimos din „Micul Prinț”. În partea de jos a afișului sunt menționate datele „8-10 Nov”, indicând perioada evenimentului, și intervalul orar „12:00-18:00”.
Imaginea conține o sculptură din lut care îi înfățișează pe Micul Prinț și pe vulpea lui. Micul Prinț este așezat pe o planetă rotundă, cu o expresie meditativă, privind în sus. Lângă el, vulpea stă în picioare și pare să fie atentă, iar de pe planetă crește o floare cu tulpina subțire și două frunze, în partea dreaptă.
Afișul mai include logouri ale câtorva organizații – AFCN, Asociația Entuziart și Asociația Nevăzătorilor din România.
„CU OCHII MINȚII” este derulat de Asociația Entuziart, având ca parteneri Universitatea București, Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația pentru Dezvoltare Urbană, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere.