Marginal lansează Otherwise Residency: Artiști și cercetători investighează împreună criza climatică în România - SURSE SI RESURSE

Marginal lansează Otherwise Residency: Artiști și cercetători investighează împreună criza climatică în România

Share

Cum putem să privim altfel urgențele climatice din România, dacă cercetarea științifică și arta își unesc forțele? Marginal lansează Otherwise Residency, un program de rezidență interdisciplinară care aduce împreună artiști și echipe de cercetare științifică de la Institutul de Biologie București și 2Celsius, pentru a lucra cot la cot în laborator, pe teren și în ateliere.

Temele abordate sunt dezvoltate în baza unor proiectelor de cercetare în curs: plante care supraviețuiesc în peisajele uitate ale Kurganilor din Dobrocea, bacterii care pot descompune combustibilii fosili, cântecele mierlelor ca indicatori ai poluării fonice sau emisii de metan care scapă neobservate din infrastructuri industriale. Proiectul conectează arta și știința într-un demers colaborativ care investighează criza climatică din România dintr-o nouă perspectivă – una în care cele două domenii devin instrumente complementare de înțelegere a realității.

Otherwise Residency este mai mult decât un program de rezidențe artistice, este o platformă de co-creare, un demers comun de a regândi modul în care cunoașterea este produsă, circulată și percepută. Prima etapă constă în familiarizarea artiștilor implicați cu proiectele de cercetare propuse. Artistele Laura Cinti, Sabina Suru, Ida Hiršenfelder și Andreea Săsăran participă activ la procese de cercetare științifică, de la identificarea unor bacterii capabile să degradeze hidrocarburi, până la analizarea cântecelor păsărilor ca indici ai poluării fonice urbane. Urmează o perioadă de reflecție și interpretare artistică a acestor experiențe, ale cărei rezultate vor fi prezentate într-o expoziție, în luna octombrie 2025.

„Otherwise Residency nu este despre artiști care interpretează știința în timp ce stau pe margine. Este un proces de co-creare – de muncă de teren, în comun, timp petrecut în laborator, cercetare în atelier și colaborare hibridă – unde rolurile disciplinare rămân fluide și deschise restructurării”, a declarat declară Andrei Tudose, curatorul programului de rezidențe.

Patru proiecte de cercetare active

Otherwise Residency pornește de la patru proiecte de cercetare active, fiecare abordând o fațetă distinctă a crizei ecologice, servind ca puncte de pornire în cercetarea artistică și cadre de colaborare pentru artiști:

-​ Reziliența plantelor în habitate izolate: Demografia plantei Salvia nemorosa pe kurganele dobrogene – Consultanță științifică: Dr. Roxana Nicoară. Un studiu demografic și ecologic al Salviei nemorosa și a altor specii native de floră de pe kurgane, aceste microhabitate fiind considerate arhive vii ale biodiversității;

-​ Potențialul de bioremediere al bacteriilor halofile native în medii poluate cu hidrocarburi – Consultanță științifică: Dr. Simona Neagu și Dr. Mihaela Marilena Stancu. O investigație a bacteriilor native capabile de bioremediere în medii sărate contaminate cu produse petroliere;

-​ Monitorizarea poluării fonice urbane în relație cu mierlele – Consultanță științifică: drd. Andreea Ciobotă și Dr. Mihaela Ciobotă. O analiză bioacustică a cântecului mierlelor ca metodă de monitorizare a poluării fonice în ecosistemele urbane;

-​ Emisii fugitive de metan din situri industriale – Consultanță științifică și politici de mediu: Mihai Stoica și Théophile Humann-Guilleminot. O investigație a scurgerilor de metan din infrastructura energetică a României.

Faze de cercetare individuale și colective

Programul rezidenței include faze de cercetare individuale și colective, acces la infrastructura de teren și de laborator (cu sprijin suplimentar din partea Dr. Carmen Maximilian) și un schimb continuu cu oamenii de știință, culminând cu propunerea de noi proiecte artistice ce abordează problemele societale ce decurg din cercetarea științifică.

Lansarea publică a Otherwise Residency va include o conferința în cadrul Neo Art Connect, vineri, 27 iunie 2025, ora 18:30, la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din București. Discuția liberă, alături de public, este dedicată colaborării artă-știință, în care artiștii și cercetătorii implicați în rezidență vor discuta experiențele trăite în prima etapă a programului – una de imersiune în laboratoarele Institutului de Biologie București și pe teren, în mijlocul ecosistemelor studiate de cercetători. Neo Art Connect (NAC), a treia ediție a anualei de artă și știință din România, organizată de Galateca și Asociația Neo Art Connect, revine cu tema „Comunitate”, axată pe sustenabilitate, educație inovativă și chestionarea impactului noilor tehnologii asupra societății.

Otherwise Residency face parte din misiunea Marginal de a cultiva infrastructuri transdisciplinare pentru investigație culturală. Nu doar ca un traducător de concepte, ci ca un coproducător de cunoaștere. Rezidența pune în prim-plan arta ca spațiu liminal de analiză critică și fricțiune epistemologică – unul care fragmentează, chestionează și, uneori, deturnează cele mai stabile paradigme ale înțelegerii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


SURSE SI RESURSE
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.