Ghid pentru femei după 40 de ani, lansat la SUUB - SURSE SI RESURSE

Ghid pentru femei după 40 de ani, lansat la SUUB

Share

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) găzduiește marți, 3 martie 2026, prima ediție a evenimentului „Ghidul Femeii Moderne după 40 de ani”, dedicat femeilor aflate în peri-menopauză, menopauză sau post-menopauză.

Inițiativa își propune să aducă informație documentată științific, clarificări medicale aplicate și direcții de prevenție într-o etapă în care multe simptome sunt puse pe seama stresului, a ritmului de viață sau a „oboselii”, fără a fi înțelese în context hormonal.

Specialiști de top coordonează proiectul

Evenimentul este coordonat de trei profesori universitari de renume: prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu, șeful Clinicii Obstetrică-Ginecologie SUUB, prof. univ. dr. Corina Pop, directorul medical al spitalului, și prof. univ. dr. Diana Loreta Păun, șefa Secției Endocrinologie.

„Scăderea progresivă a nivelului estrogenic în perioada de tranziție către menopauză determină o serie de modificări fiziopatologice cu impact sistemic, influențând homeostazia osoasă, profilul metabolic, funcția cardiovasculară și troficitatea tractului urogenital”, a declarat prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu.

Aceasta a subliniat necesitatea unei „abordări integrate și bazate pe dovezi, care include monitorizare clinică periodică, evaluarea și stratificarea precoce a factorilor de risc, implementarea intervențiilor asupra stilului de viață (nutriție, activitate fizică, control ponderal, renunțarea la fumat), precum și instituirea unor intervenții terapeutice personalizate, conform ghidurilor de practică și indicațiilor medicale specifice”.

Prevenție multifactorială

Prof. univ. dr. Corina Pop a accentuat că după 40 de ani „nu este vorba doar despre greutate, ci despre a avea grijă de sănătate în ansamblu: metabolism, inimă, oase, hormoni”.

„Pe lângă controale regulate și investigații pentru depistare precoce a bolilor silențioase, decizia este a fiecăreia dintre noi – stilul de viață, dieta echilibrată, exercițiul fizic, somnul odihnitor, micile bucurii ale vieții, acestea reprezintă secretul tinereții fără bătrânețe”, a adăugat specialistul.

Aceasta a avertizat că „organismul devine mai sensibil la variațiile de glicemie, pot apărea valori mai mari ale colesterolului și trigliceridelor, tensiunea arterială tinde să crească, iar riscul de sindrom metabolic, diabet și boli cardiovasculare devine mai mare, pe fondul modificărilor hormonale din perimenopauză și menopauză”.

„În combinație cu un stil de viață echilibrat, screeningul și monitorizarea regulată devin cel mai bun «plan de siguranță» pentru următorii 20–30 de ani de viață activă”, a conchis prof. univ. dr. Corina Pop.

Simptome ce nu trebuie ignorate

Prof. univ. dr. Diana Loreta Păun a enumerat semnele care necesită consult endocrinologic: „modificări ale ciclului menstrual, bufeuri, tulburări de somn, schimbări de dispoziție sau ale greutății”.

„Menopauza este o etapă naturală din viața femeii, dar adesea această perioadă este însoțită de simptome și semne pe care femeile trebuie să le recunoască din timp. Prezentarea la medic la apariția acestor simptome permite endocrinologului să evalueze echilibrul hormonal și să ofere soluții personalizate pentru controlul simptomelor și protejarea sănătății pe termen lung”, a explicat aceasta.

Tranziția către menopauză, o etapă biologică firească

Conform Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, vârsta medie de debut a menopauzei este de 51 ani, cu variații individuale între 35 și 55 ani.

Tranziția către menopauză reprezintă o etapă biologică firească, dar este însoțită de modificări hormonale care influențează metabolismul, sistemul cardiovascular și sănătatea osoasă.

Sunt trei afecțiuni majore care cresc odată cu perimenopauza: bolile cardiovasculare, osteoporoza și diabetul de tip 2 și sindromul metabolic. Acestea sunt interconectate metabolic și hormonal, astfel că evaluarea anuală după 40 de ani ar trebui să includă și: screening cardiovascular, profil metabolic complet, evaluare a densității osoase și intervenții nutriționale și de stil de viață adaptate tranziției hormonale.

Participare și organizatori

Evenimentul, programat de la ora 17.00 în Amfiteatrul Mare al SUUB, va reuni aproximativ 200 de femei, care vor putea dialoga deschis cu doamnele profesor, adresând întrebări și primind răspunsuri avizate, bazate pe expertiză medicală solidă.

„Ghidul Femeii Moderne după 40 de ani” este un proiect Tonică la Menopauză by Alina Voicu, realizat cu sprijinul Spitalului Universitar de Urgență București și al Asociației Medicale pentru o Șansă la o Viață Sănătoasă din Copilărie până la Senescență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *