Primăria Sectorului 3 sprijină Polul Educațional Medical Est - SURSE SI RESURSE

Primăria Sectorului 3 sprijină Polul Educațional Medical Est

Share

Primăria Sectorului 3 anunță sprijinirea unui proiect educațional și medical de amploare dezvoltat în estul Bucureștiului de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prin demararea primei etape a Polului Educațional Medical Est (PEME), care vizează realizarea Centrului de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate (CDCS).

Inițiativa presupune o investiție semnificativă în infrastructura destinată formării și perfecționării profesioniștilor din domeniul medical, cu scopul de a întări capacitatea sistemului public de sănătate prin dezvoltarea unor competențe adaptate cerințelor din spitale și practicii medicale curente.

Pentru implementarea proiectului, Primăria Sectorului 3 a pus la dispoziție un teren de aproximativ 2.000 de metri pătrați, pe care urmează să fie construit un imobil cu o suprafață desfășurată de aproape 12.000 de metri pătrați, integrat în structura mai amplă a Polului Educațional Medical Est. Amplasamentul este situat în apropierea Halei Laminor, zonă aflată într-un proces accelerat de reconversie urbană, educațională și economică.

„Învățământul și sănătatea reprezintă piloni esențiali pentru dezvoltarea și prosperitatea societății noastre. Prin lansarea Polului Educațional Medical Est și a Centrului de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate se pun bazele, în mod real și palpabil, pentru un proiect strategic de dezvoltare a sistemului medical românesc. Mă bucur că zona de est a Capitalei a fost aleasă pentru acest demers și că Primăria Sectorului 3 poate sprijini concret materializarea lui. Comunitatea Sectorului 3 și, implicit, întregul oraș sunt beneficiarii direcți ai acestei colaborări, care va contribui la formarea continuă a personalului medical și la creșterea calității serviciilor de sănătate”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Edilul a arătat că investițiile în educație și infrastructură fac parte din strategia asumată a administrației locale.

„În Sectorul 3, am ales să investim consecvent în învățământ, infrastructură și dotări, pentru că acestea sunt investiții în viitor. Colaborarea cu UMF «Carol Davila» ne oferă oportunitatea de a susține și învățământul universitar și postuniversitar medical, astfel încât sectorul nostru să devină un punct de referință pentru standarde educaționale și medicale de cel mai înalt nivel. Amplasarea proiectului în vecinătatea Halei Laminor este un argument suplimentar pentru potențialul major de dezvoltare al acestei zone.”

La rândul său, rectorul UMF „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a subliniat miza strategică a proiectului pentru universitate și pentru sistemul medical din România.

„Lansarea proiectului Centrul de Dezvoltare a Competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate și, implicit, a Polului Educațional Medical Est reprezintă unul dintre cele mai importante momente strategice din evoluția Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din ultimele decenii. Nu vorbim doar despre o investiție de peste 12,6 milioane de euro într-o clădire, ci despre o investiție majoră în capitalul uman al sistemului de sănătate românesc și în viitorul medicinei din România.”

Potrivit rectorului, CDCS este conceput ca un hub de excelență în educația medicală universitară și postuniversitară, menit să coreleze formarea profesională cu nevoile concrete ale sistemului de sănătate și să contribuie la dezvoltarea de bune practici și soluții aplicabile la nivel național.

Clădirea Centrului de Dezvoltare a Competențelor va avea un regim de înălțime S+D+P+3E, o suprafață desfășurată de 5.735,8 metri pătrați și va fi realizată la standarde ridicate de sustenabilitate și eficiență energetică (nZEB), urmând să devină un reper de reconversie urbană și tranziție verde în estul Capitalei.

Prin susținerea acestui demers, Primăria Sectorului 3 își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea educației, a sănătății și a infrastructurii moderne, contribuind la consolidarea unui pol educațional și medical cu efecte pe termen lung asupra comunității locale și a sistemului de sănătate din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


SURSE SI RESURSE
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.