Volumul tăierilor ilegale în pădurile proprietatea publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a scăzut cu 10% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Datele arată că, în intervalul analizat, au fost înregistrate tăieri ilegale însumând 13.315 metri cubi de masă lemnoasă, față de 14.671 metri cubi în primele nouă luni ale anului precedent. Pentru 9.127 metri cubi au fost întocmite procese-verbale de constatare a infracțiunilor, în timp ce pentru șase metri cubi au fost stabilite contravenții. Alte 4.137 metri cubi au fost imputați personalului silvic.
Ca urmare a deficiențelor, abaterilor și neregulilor constatate în urma controalelor, au fost aplicate 29 de sancțiuni, dintre care 24 au constat în desfacerea contractelor de muncă.
Valoarea totală a pagubelor rezultate din tăieri ilegale și pășunat abuziv se ridică, în primele nouă luni ale anului, la 6,13 milioane de lei. În aceeași perioadă, au fost efectuate 8.881 de controale de fond și 1.111 controale parțiale.
Pentru prevenirea și combaterea sustragerilor de material lemnos, Romsilva a derulat 77.965 de acțiuni, dintre care 9.889 în colaborare cu polițiștii. În urma acestora, au fost constatate 3.162 de infracțiuni și aplicate 2.059 de sancțiuni contravenționale.
De la începutul anului, au fost înregistrate șapte cazuri de agresiune asupra personalului silvic, toate fiind sesizate organelor de cercetare penală.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 4,2 milioane de hectare de păduri, dintre care 3,13 milioane de hectare sunt păduri proprietate publică a statului, reprezentând aproximativ 48% din pădurile României. De asemenea, instituția asigură servicii silvice pentru circa 1 milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate și administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat. Toate pădurile proprietate publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
