Peste 70% dintre români consideră că berea este băutura care îi apropie pe oameni, iar jumătate din populație consumă cel puțin o dată pe săptămână varianta cu alcool, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research la solicitarea Asociației Berarii României.
Conform cercetării, 72% dintre respondenți afirmă că berea aduce oamenii împreună, iar 70% o asociază cu socializarea mai mult decât orice altă băutură. Frecvența consumului indică faptul că 50% dintre români (1 din 2) beau bere cu alcool cel puțin o dată pe săptămână. Bărbații rămân principalii consumatori săptămânali, cu o pondere de 66%, însă categoria păstrează o relevanță semnificativă și în rândul femeilor, unde procentul ajunge la 35%.
Segmentul de bere fără alcool câștigă teren, fiind preferat de 31% dintre respondenți, cu un vârf de popularitate de 39% în rândul celor cu vârste între 35 și 44 de ani.
Peste jumătate preferă doza sau sticla acasă
Studiul arată că 54% dintre subiecți consumă bere acasă, în momente de relaxare, formatul preferat fiind doza sau sticla individuală. Când ies în oraș, 6 din 10 români preferă berea la sticlă în locațiile HoReCa. Berea la draft sau halbă este aleasă de 36% dintre consumatori, procentul crescând la 47% în rândul persoanelor cu venituri mari și la 44% în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 ani.
În ceea ce privește factorii de decizie la cumpărare, 67% dintre români au cea mai mare încredere în recomandările prietenilor. Piața prezintă un echilibru între loialitate și deschidere către noutate: 51% cumpără doar mărci cunoscute, dar tot 51% declară că le place să încerce sortimente noi.
„Berea are o lungă tradiție ca facilitator al socializării, iar acest studiu este o dovadă în plus că oamenii sunt mai predispuși să se întâlnească cu cei dragi la o bere, cu atât mai mult cu cât în perioada aceasta avem și evenimente sportive care creează noi oportunități de socializare. Observăm că asocierea berii cu momentele petrecute împreună este profund ancorată în nevoia românilor de conectare reală. Indiferent că vorbim de varianta cu alcool sau cea fără alcool, berea își menține poziția de partener de încredere al momentelor de destindere și cred că românii au suficiente motive în perioada verii și pot profita de concedii, de Campionatul Mondial de Fotbal pentru a le spune prietenilor: Hai la o bere!”, a declarat Constantin Bratu, Director General Berarii României.
Cercetarea mai relevă faptul că efectele presiunii economice asupra sectorului berii s-au reflectat în obiceiurile de consum, momentele de consum fiind alese mai conștient și observându-se o migrare a consumului din HoReCa către casă.
